Pelicanul Flămând permite învățarea prin acțiuni repetate pentru copilul dvs. Acestui pelican îi este mereu foame și are o gură mare și larg deschisă, așteptându-l pe copilul dvs să îl hrănească cu patru jucării drăguțe - un crevete, un crab, o caracatiță și un pește.
Senzorial
Simţurile fundamentale ale vederii, gustului, auzului, mirosului & sentimentele încurajează curiozitatea unui copil.
Motricitate fină
Abilităţile motricităţii fine sunt acele acţiuni mici între degetul mare şi celelalte degete sau folosirea degetelor de la picioare pentru a se mișca prin răsucire şi a simţi obiectele.
Motricitate grosieră
Abilităţile motricităţii grosiere sunt mişcări mai mari care implică braţul, piciorul sau muschii piciorului sau întregul corp.
Inteligența logică
Antrenarea Logicii le permite copiilor să facă conexiuni între diferite de informaţii.
Inteligența creativă
Culorile, formele, învăţarea desenatului, familiarizarea cu muzica şi ritmul, toate contribuie la creşterea creativităţii copilului.
Inteligența lingvistică
Inteligenţa Lingvistică este abilitatea de a folosi sunete şi limbaj pentru a se exprima şi a-i înţelege pe ceilalţi în timp ce copilul se dezvoltă.
Emotional
Un copil sănătos ar trebui să poată să-şi controleze şi să-şi exprime emoţiile, şi să interacţioneze eficient cu ceilalţi prin încredere reciprocă.
Abilități de comunicare
Abilităţile bune de comunicare ghidează un copil pentru a realiza sarcini de cooperare şi pentru a deveni un membru productiv al echipei.
Incredere în sine
Increderea in Sine este un sentiment general de realizare pe care copilul îl simte de la oamenii importanţi din jurul lui. Activităţi bazate pe sarcini pot ajuta copiii să construiască o stimă de sine mai puternică având o judecată mai bună a proriei valori.
*Acestea sunt recomandări făcute în condiţii normale. Părinţii pot determina care sunt activităţile cele mai potrivite, în funcţie de progresul individual al copilului.
Obiectiv: Prietenul de somn- construirea sentimentului de siguranță
Metodă: Pelicanul Flămând poate deveni prietenul de somn al copilului dvs. Legați-l de partea laterală a pătuțului. Scuturați aripile și picioarele pelicanului pentru a crea sunete care să atragă atenția copilului dvs.
Obiectiv: Antrenarea ascultatului și a atenției - observarea reacțiilor la sunete a copilului dvs
Metodă: Scuturați sau foșnăiți creaturile marine pentru a crea sunete. Observați reacțiile copilului dvs la sunete.
Obiectiv: Antrenarea abilităților motricității grosiere - mersul de-a bușilea către sunete
Metodă: Scuturați sau foșnăiți creaturile marine în fața copilului dvs. Încurajați-vă copilul să meargă de-a bușilea înspre sunete.
Obiectiv: Antrenarea ascultatului și a abilităților motricității fine - apucarea și plierea
Metodă: Încurajați copiii să apuce și să plieze diferitele părți ale pelicanului cu ambele mâini. Aceasta creează sunete și le antrenează abilitățile motricității fine.
Obiectiv: Antrenarea abilităților motricității grosiere - hrănirea pelicanului 1
Metodă: Încurajați-vă copilul să deschidă gura pelicanului și să introducă în gura acestuia creaturile marine.
Obiectiv: Antrenarea abilităților motricității grosiere - hrănirea pelicanului 2
Metodă: Încurajați-vă copilul să deschidă gura pelicanului și să introducă în gura acestuia creaturile marine. Apoi încurajați-l să ia creaturile marine din burtica acestuia și să repete întregul set de acțiuni.
Obiectiv: Antrenarea cognitivă - Învățarea componentelor feței și a părților corpului
Metodă: Folosiți pelicanul pentru a-i învăța pe copii componentele feței și părțile corpului precum cap, ochi, gură, picior, etc
Obiectiv: Antrenarea cognitivă - Indicarea componentelor feței și a părților corpului
Metodă: Numiți o componentă a feței sau parte a corpului pelicanului și încurajați-vă copilul să o indice.
Obiectiv: Antrenarea cognitivă - învățarea culorilor
Metodă: Învățați copiii diferitele culori folosind pelicanul
Obiectiv: Antrenarea cognitivă - indicarea culorilor
Metodă: Numiți o culoare și încurajați-vă copilul să o indice.
Obiectiv: Anrenarea cognitivă - învățarea creaturilor marine
Metodă: Învățați copiii numele diferitelor creaturi marine.
Obiectiv: Antrenarea cognitivă - indicarea culorilor
Metodă: Numiți o creatură marină și încurajați-vă copilul să o indice.
Obiectiv: Diferențiere formelor prin atingere
Metodă: Peștele, crevetele, crabul și caracatița au forme diferite și fac zgomote diferite. Introduceți-le în burtica pelicanului. Apoi încurajați copilul să găsească creatura pe care o numiți doar prin atingere.
Partajare
Sperăm sincer ca instrucţiunile puse la dispoziţie prin Centru de Suport pentru Părinţi să vă ajute să profitaţi din plin de produsul dvs K's Kids. Sperăm ca fiecare copil care are un produs K's Kids să aibă de câştigat jucându-se şi învăţând cu el.
De asemenea, credem că fiecare copil este unic şi plin de creativitate.
În afară de metodele de învăţare puse la dispoziţie aici, aţi mai descoperit dvs sau copilul dvs şi alte forme distractive şi creative de a vă juca cu ele? O altă combinaţie pentru Asamblează-Omida? O metodă nouă şi interesantă de a preda limbajul folosind Învaţă să Vorbeşti™? Sau doriţi pur şi simplu să împărtăşiţi cu alţii părerile şi ceea ce simţiţi?
Pentru a partaja părerile dvs, vă rugăm să folosiţi formularul de mai jos. Ataşaţi o poză sau un video şi oferiţi-ne o scurtă descriere. Orice ar fi, sperăm sincer să le împărtăşiţi cu noi. Opiniile dvs pot fi, la rândul lor, partajate cu nenumăraţi alţi părinţi, pentru ca mai mulţi copii să se poată distra cu jucăriile lor K's Kids.
Vă rugăm să nu închideți fereastra.